WebTv.MD

Moldova M1 TV Moldova 1 este canalul public de televiziune din Republica Moldova, difuzat terestru în format analogic și digital. Prima televiziune din Republica Moldova și-a început emisia pe 30 aprilie 1958, la ora 19:00, pe vremea când regiunea dintrePrut și Nistru (Republica Moldova de astăzi) făcea parte din Uniunea Sovietică. Lucrările pentru montarea antenei de emisie au început în septembrie 1957 și s-au terminat trei luni mai târziu. Pilonul metalic din Chișinău are o înălțime de 196 de metri. Astăzi însă nu se mai emite de acolo. La începutul anului 1958 a fost montată aparatura de producție și emisie de proveniență rusă. Pe 25 aprilie primul semnal cu mira de control a fost emis în eter. În aceeași perioadă sunt puse în vânzare în Chișinăuprimele televizoare de producție sovietică „Avangard”, „Bielorus”, „Zvezda” (Steaua) și „Rekord”. În prima zi de emisie pe 30 aprilie, după discursul inaugural al Agripinei Crăciun – adjuncta președintelui Sovietului Miniștrilor din RSS Moldovenească, a fost difuzat un jurnal de actualități cinematografice – „Moldova Sovietică”, filmul „Refrene Moldovenești” și un concert susținut de un grup de artiști de estradă din Leningrad (Sankt Petersburg). Pe 24 decembrie 1958 se face prima transmisiune directă din exterior cu ajutorul carului de reportaj. Din 1963 Televiziunea din Chișinău trece la emisia zilnică. În 1974 se începe emisia în culori, sistem SECAM-D. În 1991 TVM difuzează programe primite de la Televiziunea Română. În 1992 Televiziunea Moldovenească devine membră a Uniunii Europene de Radio și Televiziune (UER).

PRO TV Chișinău este un post de televiziune privat (comercial) din Republica Moldova, înființat în 1999, operat de compania Prodigital SRL (inițial - Mediapro SRL), care face parte din trustul CME. PRO TV Chișinău difuzează pe lângă programele PRO TV București (după o grilă proprie, diferită de cea românească) o serie de jurnale și emisiuni locale și propriile calupuri publicitare pe toată durata zilei. PRO TV Chișinău este una dintre primele televiziuni private din Moldova și una dintre cele mai importante posturi generaliste moldovenești.